Protestul minerilor de la Vulcan se extinde: peste 170 de ortaci au rămas în subteran
Peste 170 de mineri au rămas în subteran la Vulcan, cerând salarii echitabile și aplicarea coeficientului de ierarhizare din contractul colectiv.
Protestul de la Exploatarea Minieră Vulcan a intrat în a doua zi, iar numărul minerilor care refuză să iasă din subteran a depășit 170. Ortacii cer soluții pentru revendicările salariale și financiare adresate conducerii Complexului Energetic Valea Jiului și Ministerului Energiei.
Acțiunea a început cu aproximativ 70 de mineri și s-a extins la angajați din toate schimburile. Aceștia au oprit activitatea și au anunțat că nu vor reveni la lucru până când solicitările lor nu vor fi soluționate.
Condițiile din subteran și tensiunea acumulată au dus la apariția unor probleme medicale. Doi mineri au avut nevoie de intervenția echipajelor SMURD, fiind transportați la suprafață pentru îngrijiri.
Revendicările minerilor
Lista transmisă Consiliului de Administrație și directorului general al CEVJ cuprinde două solicitări principale:
- aducerea salariilor tuturor angajaților CEVJ la cel mai ridicat nivel aflat în plată pentru fiecare categorie de personal;
- aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă aflat în vigoare.
Alin Sîn, președintele Sindicatului „Muntele”, a declarat că protestatarii așteaptă o garanție oficială, transmisă în scris și asumată de Ministerul Energiei, prin care să fie confirmată rezolvarea punctuală a cerințelor salariale.
„Situația este deosebit de gravă. Oamenii au ajuns la capătul răbdării, iar faptul că doi colegi au avut nevoie de îngrijiri medicale arată cât de grele sunt condițiile și presiunea sub care stau. Vreau să fie foarte clar pentru toată lumea: ortacii nu vor renunța la protest și nu vor părăsi subteranul până când nu primim o informare oficială, scrisă și asumată direct de la Minister, prin care să se garanteze că cerințele lor salariale vor fi rezolvate punct cu punct. Am depășit faza vorbelor, acum vrem acte concrete!”, a transmis liderul sindical.


