Drumul care înconjoară Lacul Cinciș, modernizat cu peste 26 de milioane de lei
Drumul DJ 687D din jurul Lacului Cinciș este modernizat pe 15 kilometri, cu asfalt, podețe și rigole, printr-o investiție de peste 26 de milioane de lei.
Lacul Cinciș își poate recâștiga atractivitatea turistică după modernizarea drumului județean care îl ocolește și leagă zona de Ținutul Pădurenilor și Munții Poiana Ruscă. Șoseaua DJ 687D a intrat în lucrări în vara acestui an, iar pe mai multe tronsoane a fost deja turnat primul strat de asfalt.
Proiectul vizează reabilitarea a 15 kilometri de drum, prin asfaltare, repararea podețelor și amenajarea rigolelor. Intervențiile se desfășoară între intersecția drumului spre Ghelari cu șoseaua către Cinciș, în zona podului, și tronsonul dintre Toplița și Dăbâca.
„Se reabilitează complet 15 kilometri de drum (așternere covor asfaltic, reparații podețe, amenajare rigole), pe tronsonul cuprins între intersecția drumului spre Ghelari cu cel spre Cinciș (pod) și pe tronsonul din satul Toplița spre Dăbâca. Lucrarea este finanțată prin PNI «Anghel Saligny» și buget propriu”, a informat Consiliul Județean Hunedoara.
O șosea afectată de trafic
Drumul județean a fost construit la începutul anilor 1960, în perioada amenajării lacului de acumulare. De-a lungul timpului, denivelările s-au accentuat, inclusiv din cauza camioanelor care transportă lemne din Ținutul Pădurenilor.
Starea șoselei s-a înrăutățit și după lucrările la rețelele de apă și canalizare din zona turistică de pe malul lacului. Investiția actuală depășește 26 de milioane de lei, fără TVA, și acoperă traseul dintre barajul de la Teliuc și extremitatea lacului din comuna Toplița.
De acolo, drumul continuă către Ținutul Pădurenilor și traversează Munții Poiana Ruscă spre județul Caraș-Severin. Ruta urcă în serpentine deasupra barajului, ocolește lacul și deservește mai multe sate și zone turistice din valea Cernei hunedorene.
Cinciș, destinație de agrement
Lacul a fost creat la începutul anilor 1960, prin construirea barajului de pe râul Cerna. Barajul din beton, realizat în arc și înalt de aproape 50 de metri, a fost ridicat în numai 14 luni, în perioada 1962-1963.
Acumularea a fost destinată alimentării cu apă a municipiului Hunedoara și a combinatului siderurgic. Formarea lacului a dus la inundarea văii în care se aflau satele Cinciș, Cerna, Baia Craiului și alte cătune din Ținutul Pădurenilor.
Locuitorii au fost mutați în satul Cinciș-Cerna, înființat în 1962 în apropierea barajului, la aproximativ zece kilometri de Hunedoara. Sub apele lacului au rămas și vetrele fostelor așezări Valea Ploștii, Moara Ungurului și Ciuleni.
În deceniile următoare, Cincișul a devenit una dintre principalele destinații de agrement din vestul țării și era supranumit „litoralul” Hunedoarei. În anii 1960 și 1970, turiștii aveau la dispoziție motelul Cinciș, complexul Casa Albă și două zone de camping.
De ce a scăzut interesul
Popularitatea zonei s-a redus începând din anii 1990. Renunțarea treptată la vacanțele cu cortul a diminuat numărul celor care își petreceau timpul pe malul lacului, iar declinul combinatului siderurgic și al minelor de fier din Ghelari și Teliuc a redus și baza locală de turiști.
În trecut, mii de familii de muncitori din Hunedoara și din localitățile miniere din apropiere alegeau Cincișul pentru excursii de weekend sau vacanțe. Dispariția locurilor de muncă din industrie după 1990 a fost urmată de scăderea interesului pentru această formă de agrement.
Accesul la apă a devenit mai dificil și după ce cea mai mare parte a terenurilor de pe malul drept a ajuns în proprietate privată. Suprafețele au fost împrejmuite, iar porțiunile prin care turiștii mai pot coborî până la lac sunt puține și, în mare parte, neamenajate, uneori fiind administrate de campinguri sau de alte unități turistice.
Pe malul sudic, proprietățile private se întind pe aproximativ șapte kilometri, de la baraj până în apropierea vechii biserici cunoscute drept biserica „Mariei Tereza”. În această zonă s-a dezvoltat un sat de vacanță cu locuințe, pensiuni, moteluri și campinguri, însă accesul liber spre apă este aproape complet blocat.
Urmele satelor dispărute
Malul opus a rămas în mare parte împădurit și acoperă locurile mai multor sate și cătune abandonate după formarea lacului. La extremitatea acumulării, în zona fostului Baia Craiului, aluviunile au modificat treptat relieful, iar vegetația a cuprins terenurile care au fost cândva ocupate de gospodării.
Ruinele uneia dintre vechile biserici ale satului au rămas pe uscat. Drumul până la ele este dificil, deoarece țărmul a fost acoperit de desișuri, iar accesul se face pe jos printr-o zonă sălbatică.


